ILIESCU, uraste, uraste si iar uraste

Atata ura, atata inversunare la un om batran mai rar se intalneste. Iliescu vrea „sa izoleze PeDe-Leul in orice situatie”. Pentru ce? Este PD-L un partid fascist, sau un partid comunist? N-am auzit pe niciun membru al sau facand apologia niciunei doctrine extremiste. PRM este pe scena politica a tarii de aproximativ 18 ani, avand acelasi lider, care nu o data a emis si a sustinut nenumarate idei extremiste de natura national-comunista. Cu toate astea n-am auzit o data luand pozitie pe Ion Iliescu impotriva acestui partid, cu atat mai putin sa ceara izolarea lui.

Iliescu, „bolnav de putere” este, din pacate, un factor extrem de nociv pentru politica romaneasca, chiar si azi la aproape 20 de ani de la caderea regimului care l-a format si in care a crezut. Degeaba cauta teme nobile precum „dezvoltarea durabila” sau „poluarea planetei”, pentru ca totul este o fatarnicie. El nu se gandeste decat la un „comunism cu fata umana” sau macar la cateva elemente comunistoide care sa le poata controla. Social democratia ramane departe de mintea lui precum democratia in sine pe care o uraste din toata fiinta lui.

Acesta este Ion Iliescu fost presedinte al Romaniei la sfarsit de secol XX si inceput de secol XXI !

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: