Ceea ce a rezultat….

caini-cu-covrigi

… in urma votului aplicand noua Lege electorala din punctul de vedere al oamenilor „trimisi” in Parlament nu difera cu nimic de ceea ce se obtinea prin votul pe liste de partide.

 Oamenii mai putin instruiti (majoritatea electoratului rural si o buna parte din cel urban) au votat pentru …. pomana. (nu degeaba in religia crestin-ortodoxa, pomana joaca un rol important). In acest caz deosebirea fata de votul pe liste este nula (doar marimea pomenii este mai mare in noua situatie).

Ceilalti, care n-au primit neaparat ceva, au mers fie pe notorietatea candidatului (data de aparitiile la TV sau pe cat de vocal este), chiar daca aceasta notorietate avea ceva „negativ” in sine (vezi cazul Miki Spaga revenit in forta cu si fara pomeni sau Adrian Nastase etc.), fie au „mers” pe sigla partidului atunci cand candidatul era un ilustru necunoscut.

In felul asta pe lista parlamentarilor se regasesc figuri sinistre ale fostelor „parlamente” (fosti securisti, fosti turnatori, fosti activisti PCR, dar si oameni certati cu legile de drept comun). Noii veniti, in general, nu sunt cunoscuti sau sunt personalitati din viata artistica, sportiva etc., care nu pre au experienta legislativa.

Una peste alta „uninominalul” n-a adus absolut nimic „calitativ” in ceea ce priveste parlamentarii Romaniei.

Anunțuri

MECI STRANS… si multe hibe

alegeri

Diferenta de 0,7% la Camera si apoximativ 0,5% la Senat intre primul si al doilea partid, reiesita in urma alegerilor parlamentare, este o situatie inedita pentru Romania. Este pentru prima data cand urmasul Partidului Comunist Roman se afla la egalitate cu un alt partid, mai ales dupa o perioada de stat intr-o asa-zisa opozitie. De asemenea este pentru prima data cand sunt lasate in afara Parlamentului partidele extremiste: cel nationalist-comunist, al securistilor lui Vadim Tudor si cel de un nationalism de dreapta, avand la baza ideologia „super pomenilor” sub semnatura „rudimentarului” Becali. Toate acestea reprezinta oarecum partea plina a paharului politicii romanesti. Partea goala o reprezinta o lipsa culturii politice mai ales in mediul rural, dar chiar si la politicienii de varf (Geoana abia ieri se mira ca e posibil ca un politician iesit pe primul loc intr-un colegiu sa nu intre in parlament). Oare unde era el cand se dezbatea legea electorala? Oare cati dintre cei alesi sau nealesi (candidati) au inteles cum „functioneaza” aceasta lege? Cert este ca ea functioneaza ca lege „uninominala” cel mult in proportie de 20%, restul fiind tot un vot politic. De altfel chiar alegatorii au mers tot dupa votul politic, punand stampila pe sigla partidului si nicidecum pe multitudinea de necunoscuti aparuti ca ciupercile dupa ploaie prin toate colegiile electorale. Intrebarea fireasca este: la ce ne-a folosit aceasta noua lege? Nici macar institutele de sondare a opiniei publice, care au facut exit-poll-urile nu s-au adaptat noii legi.

Mai sunt si alte multe intrebari de pus:

-De ce n-au putut vota cei care nu se aflau la locul de domiciliu? Doar alegerile erau parlamentare nu locale.

-De ce nu se utilizeaza Cartile de alegator care sunt „prevazute” cu foaie normala acolo unde se aplica stampila „votat” neputandu-se dezlipi precum autocolantul de pe verso-ul Cartii de identitate? Aceste carti au costat o gramada de bani publici de care nimeni nu se sesizeaza!

-De ce nu se pedepsesc conform legilor actele de fraudare a voturilor si mituire a alegatorilor? Cel putin postul Realitatea TV detine documente filmate cu camera ascunsa din cartierul Ferentari referitoare la mita electorala…. si nu numai de acolo.

Intrebari sunt multe dar raspunsurile nu le vor da in niciun caz autoritatile!

Acum asteptam cu interes modul in care se vor face negocierile pentru alcatuirea noului guvern!